Conform cifrelor publicate de către ANP, la 31.12.2019, în sistemul penitenciar românesc erau încadrați 12.502 de lucrători (polițiști de penitenciare și personal contractual).
Față de recordul istoric(n.a. 12.843) de angajați înregistrat la sfârșitul anului 2018, se observă că sistemul penitenciar pierde aproape 350 de oameni.
Pierderea reală, este însă, mult mai mare, respectiv de 757 de angajați care au ieșit pe parcursul anului 2019 din sistem! Doar parte dintre aceste pierderi, au fost acoperite (aproximativ 50%) de intrările absolvenților instituțiilor de învățământ care pregătesc personal pentru penitenciarele românești.
Nu e de mirare că pe parcursul anului curent sistemul penitenciar a atins minimul istoric al cifrei angajaților(sub 12.000) dacă privim, spre exemplu, trendul pensionărilor.
Care a fost dinamica pensionărilor și cum o putem caracteriza?
Distingem între 2011-2015, o perioadă de relativă acalmie, în planul pensionărilor când numărul celor plecați a fost extrem de mic , într-o medie de 145/an, ceea ce însemna aproximativ, 1,2% din întrega resursă umană a sistemului!
Nebunia începe din 2016, când pe fondul zvonurilor alarmiste referitoare la modificările ce vor fi aduse peste noapte la legislația pensiilor militare de serviciu, în intervalul 2016-2017 au ales să plece la pensie un număr de 2.874 de lucrători! Asta însemnând, nici mai mult, nici mai puțin decât o medie de 1.437/an! De 10 ori mai mare decât în perioada 2011-2015!
Pe parcursul anilor 2018-2019, pensionările au scăzut puțin în intensitate, înregistrându-se o medie de 500/an! De aproape 3 ori mai scăzută decât în perioada 2016-2017! Totuși, încă la un nivel foarte ridicat!
Ce se întâmplă în anul 2020?
Dacă ne uităm spre Parlament și observăm iureșul fără noimă al unor bezmetici politici, atât din opoziție cât și de la putere, în a dovedi în prag de alegeri generale electoratului măreția gândirii lor politice, avem răspunsul!
Amenințarea constantă la adresa militarilor și a polițistilor cu modificarea legislației specifice pensiilor de serviciu, a produs o reacție pe măsură în toate instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale care, astfel, au fost depopulate masiv de angajați cu experiență!
Cum stau lucrurile în sistemul penitenciar în 2020?
Foarte rău din punctul de vedere al resurselor umane!
De la 01 ianuarie 2020 și până la 31.10.2020, alți 800 de lucrători au ales să plece la pensie și, încă, nu am pus nimic în loc din sursă externă! Au venit doar absolvenții din instituțiile de profil, insuficient față de nevoi!
Și anul 2020 încă nu este încheiat, mulți dintre angajați stau cu ochii ațintiți spre Curtea Constituțională ori către Parlament deși, cel mai probabil, lovitura de grație va veni dinspre Guvern sub forma unei ordonanțe de urgență prin care condițiile de pensionare pentru militari și polițiști să fie înăsprite!
Asteptăm încă să vedem ocupate cele 1.527 de posturi bugetate pentru acest an, asumate de către ANP și care, dacă vor fi încadrate, ar mai obloji cumva deficitul de peste 4.000 de funcții vacante!
S-auzim de bine!
De ce nu indeplineste conditiile? Anii de la SIPA nu se mai aduna la pensie? Acum se scad?
ApreciazăApreciază
Intreb pentru un prieten. Urmeaza (edit admin)chin DG? Ca la avizierul feselor anepeului, bo(edit admin)l cu o singura camasha a inceput sa l spele acolo unde nu ajunge soarele.
ApreciazăApreciază
Nu cred ca-i cazul! Asta nu înseamnă ca nu-și doresc ambii acest lucru!
ApreciazăApreciază
Eu auzisem ca se pensionează…
ApreciazăApreciază
Nu îndeplinește condițiile de pensionare! Abia peste vreo 5-6 ani face vârsta și vechimea necesară!
ApreciazăApreciază