Fără doar și poate

Limba romana, manual pentru clasa a V-a/ 1964, Clasa 8, Didactica si  Pedagogica | Okazii.ro

În articolul de ieri, 4 noiembrie, am folosit în text o locuțiune care a dat naștere unei mici controverse cu unul dintre cititorii blogului!

Locuțiunea în discuție este fără doar și poate! Amicul în cauză îmi atrăgea atenția că forma pe care o consideră corectă este fără dar și poate și îmi prezenta argumentele sale cerându-mi insistent să fac corectura necesară înlocuind, în cadrul locuțiunii de mai sus, cuvântul doar cu dar!

Prieteni buni fiind și nedorind să stric o lungă prietenie de peste 20 de ani bătându-ne în propriile argumente pro și contra, am să redau aici un fragment dintr-un articol publicat în Revista Dilema Veche nr. 489, 27 iunie-3 iulie 2013 de către doamna Rodica Zafiu (prof. univ. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti)!

,,O serie de pseudoreguli gramaticale şi pseudoexplicaţii etimologice circulă de multă vreme printre vorbitori, alcătuind un folclor lingvistic la a cărui perpetuare contribuie, uneori, şi şcoala (prin profesori cu convingeri ferme, dar fără dorinţa de a le verifica temeiurile), avînd în ultima vreme, ca mediu ideal de răspîndire, Internetul.(…)

Un exemplu relativ recent de etimologie populară, asociat cu circulaţia „folclorică“ a unei false justificări, duce la transformarea locuţiunii fără doar şi poate, pe care unii vorbitori au început să o folosească în forma fără dar şi poate. Exemple sînt multe: „Eşti fără dar şi poate o adevărată divă!“ (clopoţel.ro); „Fără dar şi poate el a călcat strîmb“ (enational.ro); „Iubirea, fără dar şi poate, ne hrăneşte sufletul în fiecare moment al existenţei noastre“ (garbo.ro) etc. Modificarea apare mai ales pe bloguri sau în comentarii ale unor anonimi, dar pare să fi pătruns şi în mass-media: „Cei care merg în Ontario, Canada vizitează fără dar şi poate una din cele mai mari minuni ale lumii“ (antena3.ro); „vocea s-a impus fără dar şi poate, o spun oameni de calitate“ (cancan.ro), „o locaţie care stîrneşte, fără dar şi poate, imaginaţia oricărui bărbat“ (acasatv.ro).

Alături de vorbitorii cărora li se pare deja că aceasta este forma normală, folosind-o fără ezitare, se găsesc şi teoreticienii ad-hoc, cei care critică „lipsa de logică“ a formei tradiţionale. Explicaţiile lor arată că în exemplele anterioare nu era vorba de repetarea întîmplătoare a unei simple omisiuni de literă, a unei erori de tastare, ci chiar de o tendinţă de modificare. Nespecialiştii aplică, de obicei, cu mare uşurinţă, eticheta greşit: „Ce să mai vorbim despre expresia greşită «fără doar şi poate», care e, de fapt, fără dar şi poate?“ (hobbyforum.ro). Argumentele aduse în sprijinul acestei critici vizează o presupusă nepotrivire între înţelesul lui doar (în utilizarea sa actuală, de adverb restrictiv, sinonim cu numai) şi ideea de posibilitate – preferîndu-i, în schimb, sensul aparent mai potrivit al adversativului dar: astfel, fără dar şi poate ar însemna „fără obiecţii şi ezitări“.

În mod tipic, explicaţiile folclorice nu iau în considerare evoluţia limbii, pentru că, în ciuda proceselor foarte evidente pentru gîndirea ştiinţifică, vorbitorul are impresia că limba e stabilă şi atribuie prea uşor trecutului norma prezentului. La absenţa viziunii istorice asupra schimbării contribuie, probabil, şi şcoala.

Toate dicţionarele noastre înregistrează expresia fără doar şi poate în forma ei cunoscută, atestată din secolul al XIX-lea şi cît se poate de firească, pentru că sensul vechi al adverbului doar(ă) este cel de posibilitate şi incertitudine. Încă din secolul al XVI-lea, vechiul doară este echivalent cu poate: „Iară ei, cînd vor ceti acicea cîndai, doară se vor putea derepta şi la calea ceaia adeverită să se aducă“ (predoslovia Evangheliei cu învăţătură a lui Coresi, 1581). Urme ale valorii vechi a lui doar s-au păstrat în unele construcţii (interogativ: Doar n-ai uitat?) şi locuţiuni (într-o doară, doar-doar etc.). Ca expresie a certitudinii, fără doar şi poate neagă două formule de indecizie echivalente (doar şi poate), intensificîndu-şi efectul prin alăturarea acestora. Doar a căpătat destul de tîrziu sensul restrictiv, intrînd în concurenţă cu numai. (De altfel, nici istoria lui dar sau dară nu e simplă: cuvîntul nu era adversativ în primele sale atestări şi a avut, pînă curînd, şi o utilizare concluzivă, păstrată în aşadar).

E inacceptabil să aplicăm schimbărilor semantice subtile şi îndelungate, ale căror urme se păstrează doar în unele expresii şi locuţiuni, grila unei pseudologici limitate la înţelesul actual al cuvintelor. Sper ca asocierea dintre dar şi poate să nu se răspîndească în mod contagios, aşa cum se întîmplă în ciuda protestelor specialiştilor, cu multe inovaţii actuale.,,

Sper ca articolul doamnei prof. univ. dr. Rodica Zafiu să-i fi fost de folos amicului meu și, de ce nu, interesant pentru dumneavoastră cititorii blogului penitenciarepesurse.com chiar dacă este cumva off topic!

Dar, până la urmă cui i-ar strica o porție bună de limbă(română)?!

S-auzim de bine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: