La alții și la noi în vreme de Covid

Una dintre celebrele nave militare achiziționate în vremea lui Adrian Năstase, fregata „Regina Maria”, care abia plecase la sfârșitul lunii octombrie într-o misiune NATO în Marea Mediterană, revine de urgență în Portul Constanţa! Pe motiv de Covid, bineînțeles!

La data de 07.11.2020 la bordul navei militare, una dintre mândriile Marinei Militare, a izbucnit un focar de infecție cu virusul SarsCoV-2! Dintre cei 240 de militari aflați la bordul navei, 110 au fost confirmaţi cu COVID-19 și vor fi internați la Spitalul Militar după sosirea în Portul Constanţa!

Testele au fost efectuate în Turcia, unde fregata ancorase pentru refacerea capacității de luptă după ce 2 dintre militarii aflați la bord au prezentat simptome de infectare! De altfel, cei 2 militari au și fost repatriați de urgență cu un avion militar românesc!

Acum, nu că ne-ar interesa extrem de mult situația din MApN, dar stai și te întrebi cum îmbarci 240 de oameni pe o navă de luptă pentru participarea la o misiune sub egida NATO și nu-i testezi în prealabil, deși, știi care-i rata de infectare în țară?!

Ești pus să abandonezi o misiune importantă (și cu ce costuri), pentru simplul fapt ca înainte de pornirea în marș nu s-au putut asigura de faptul că, marinarii sunt ok, epidemiologic vorbind! Vai de procedurile noastre!

Și uite cum, dintr-o dată, începem să privim mai cu blândețe situația infectărilor din sistemul penitenciar! Chit că, ANP-ul, în continuare, de aproape o lună nu mai comunică public aproape nimic din proprie inițiativă cu privire la bilanțul infectărilor în sistemul penitenciar!

De altfel, presa a și început să speculeze pe această temă! Și-atunci, nu-i mai bine, oare, să oferi informații clare și cu o mai mare regularitate despre ceea ce se întâmplă?!

Ieri, spre seară, după ce presa vorbea despre faptul că Penitenciarele Ploieşti şi Timişoara vor asigura custodierea persoanelor private de libertate care nu mai prezintă risc de contagiune după perioada de 14 zile de spitalizare în penitenciarele-spital, în sfârșit, a ieșit și Administraţia Naţională a Penitenciarelor cu un comunicat de presă! 

ANP mai precizează printre altele că în ciuda acestor relocări de efective, activităţile curente derulate la nivelul penitenciarelor Ploieşti şi Timişoara nu ridică dificultăţi sau riscuri pentru persoanele custodiate sau personal! Așa o fi!

Mă întreb, totuși, pe ce criterii au fost alese cele două unități menționate! Sau este doar consecința faptului că acești deținuți sunt dintre cei infectați în luna octombrie chiar în aceste unități și care fuseseră transferați pentru tratament medical la Penitenciarul-Spital Jilava!

Aflăm, de asemenea, că, în prezent, la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava sunt internate 214 persoane private de libertate confirmate pozitiv SARS-CoV-2, alte 123 fiind tratate şi declarate vindecate. Ceea ce ar însemna că cel puțin 337 de deținuți sunt sau au fost infectați cu Covid-19!

Dacă privim, însă, comunicatul de presă al ANP-ului din 26 octombrie, în care se arăta că 105 deținuți se află sub supraveghere medicală la Penitenciarul-Spital Jilava, avem dimensiunea situației infectărilor din sistemul penitenciar! În două săptămâni numărul deținuților pozitivați aflați sub tratament s-a dublat(214 vs 105)!

În continuare, nici un cuvânt despre situația personalului infectat! Cum ANP-ul nu comunică nimic pe această temă, ne putem deja gândi că lucrurile nu-s deloc în roz!

S-auzim de bine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: