Noul ministru

Cărțile sunt facute și învestirea noului guvern a intrat în linie dreaptă!

Deși, prin decembrie 2019, deja trecutul ministru Predoiu, ne anunța grav, la întâlnirea cu directorii sistemului penitenciar, că este pregătit pentru un mandat lung, de vreo 4+4 ani, la Justiție, iată că tocmai colegii de partid îi dau un brânci serios peste bord! Poate vom vorbi și analiza la un anumit moment prestația sa ministerială, una anostă, fără vlagă și cu o echipă ,,subțirică” rău(n.a. cu vreo două excepții) din perspectivă profesională! Nu am reușit să identific în cele aproape 14 luni de mandat o realizare serioasă sau care, măcar, să creeze perspectivele ,,lucrului bine făcut”!

De altfel, după zicala ,,cum e turcu-i și pistolul” aceleași (ne)realizări le regăsim și la ANP care, prin ai săi diriguitori, nu s-a lăsat mai prejos și s-a înscris, sub ceața Covid-ului pe aceeași orbită ministerială, anostă și fără perspectivă, excelând, mai ales, în „descăpățânări” alandala(unele deja sancționate de către instanțele judecătorești) și numiri „la comanda”!

Nominalizarea la Justiție a reprezentantului USR+ va da un restart multor lucruri, activități și persoane!

Dar, cine este și de unde vine proaspătul ministeriabil Stelian Ion?

Stelian Ion are 42 de ani și este deputat al USR încă din anul 2016. Conform CV-ului publicat, Stelian Ion a urmat între 1997-2001 cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti.

Între 2002 – 2016 a fost avocat în cadrul Baroului Constanţa, fiind specializat în drept penal, drept civil, drept comercial, drept administrativ.

În Parlament, Stelian Ion a făcut parte din Comisia Juridică și s-a remarcat prin poziţiile critice din perioada modificărilor aduse legilor justiției de către majoritatea pesedistă. În decembrie 2017, el „a făcut pe DJ-ul” în Parlament și a dat drumul la muzică în timpul ședinței Comisiei speciale conduse de Florin Iordache, artizanul modificărilor la legile justiției. Totodată pe parcursul anului curent a criticat constant Guvernul PNL condus de L. Orban. Ba, în repetate rânduri l-a criticat și pe Cătălin Predoiu pentru grabnica numire a unor procurorilor-șefi și inacțiunea acestuia față de problematica recurentă din Justiție!
Ca deputat, conform site-ului Camerei Deputaților, s-a numărat printre inițiatorii a peste 100 proiecte de lege.

Despre Secția Specială de Investigare a magistraților, Stelian Ion declara la Radio RFI că ,, o desființăm, este foarte clar lucrul ăsta, nici nu există discuții și aici vă spun un lucru, nici nu vor fi mari dezbateri, pentru că despre desființarea Secției Speciale am vorbit mai bine de trei ani de zile, deci se cunosc toate argumentele și de o parte și de alta, cunoaștem și opiniile magistraților și opiniile specialiștilor, avocaților, societății civile, opiniile emise de instituții internaționale (…) suntem în măsură să luăm o decizie fără să mai stăm pe gânduri multe luni de zile”.
Alegerile locale din septembrie, l-au găsit pe Stelian Ion în postura de candidat la Primăria Constanța unde a înregistrat un eșec în fața penelistului Vergil Chițac.

Ar mai fi de menționat că scandalurile publice nu l-au ocolit pe ministeriabilul Ion Stelian! Presa a relatat câteva lucruri interesante cu privire la trecutul acestuia! Spre exemplu, jurnaliștii de la Newsweek România anunțau că au intrat în posesia documentului care atestă faptul că deputatul USRStelian Ion, fost candidat la Primăria Municipiului Constanța a obținut în mod fraudulos, în anul 2005, o locuință ANL în orașul de la malul mării. Potrivit sursei citate, Ion ar fi obținut garsoniera din Constanța după ce punctajul necesar pentru obținerea acesteia ar fi fost umflat în mod nejustificat.https://newsweek.ro/investigatii/exclusiv-sarlatania-din-trecutul-deputatului-usr-stelian-ion-handicap-inventat-pentru-locuinta-anl?fbclid=IwAR14x-FhqdGI13n9EW6Dn2hS6dqf1V-2_FOQ79rnSOtrGaRKtYuWrD5gAwA

Jurnaliștii de la Newsweek România scriau în vara lui 2020 că cităm ,,pentru a pune mâna pe garsonieră, Stelian Ion a încălcat de cel puțin patru ori legea, crescându-și în mod fraudulos punctajul. Unele dintre nereguli puteau fi sancționate chiar penal, dacă o anchetă ar fi fost efectuată la timp”.

Newsweek menționează că ,, principalele nereguli pe care le-am descoperit în urma investigației noastre sunt:

1. deși era tolerat în spațiu în apartamentul părinților, a încheiat peste noapte un contract de închiriere cu tatăl său contra sumei de 100.000 de lei vechi (10 lei noi) lunar;

2. a declarat în fals că are un handicap grav care necesită însoțitor, deși era contrazis chiar de actele medicale pe care el însuși le-a depus la dosar;

3. a declarat numai parțial venituri și nici măcar cele declarate nu se încadrau la punctajul obținut;

4. a declarat în fals că lucra la o instituție publică, deși era avocat. În total, Stelian Ion și-a crescut fraudulos punctajul cu cel puțin 27 de puncte (din rezultatul final de 81)”. 

De asemenea, presa a semnalat și faptul că,  Stelian Ion în calitate de avocat, l-a reprezentat în instanță chiar și pe fostul primar al Constanței, Radu Mazăre( actualmente ,,chiriaș la huța-huța” cum plastic se exprimă fost meu profesor Tudorel Butoi)!

Cât adevăr se regăsește în aceste dezvăluiri de presă nu știm cu certitudine, mai ales că ele au apărut în momente electorale când mulți interesați ,,spun lucruri traznite”, totuși, cred în continuare că sunt necesare și binevenite mai multe lămuriri din partea proaspătului nominalizat la Justiție unde credibilitatea publică trebuie să fie la o cotă maximă!

S-auzim de bine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: