5 candidați !

S-a încheiat ieri, 15 februarie 2021, etapa de înscrieri pentru concursul organizat de către Ministerul Justiției în vederea ocupării funcției de director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor!

Consemnăm cu această ocazie și un moment inedit în istoria postdecembristă a ANP! Este pentru prima oară, dacă nu mă înșel, când la concursul organizat pentru funcția de director general nu se înscrie și cel aflat prin împuternicire pe acest post!

Nu este neapărat o surpriză, deoarece, încă de la momentul împuternicirii sale, majoritatea celor care cunosc Legea nr.145/2019 știa că, cel mai probabil, ar fi devenit incidente anumite prevederi care l-ar fi pus într-o mare încurcătură! Mai ales că ar fi fost necesară și o declarație pe propria răspundere!

Pe lângă acest aspect, importantă este și relația, la fel de înghețată precum salariile bugetarilor, pe care Întâiul-Stătător al sistemului o are cu actualul ministru!

Și cum să nu zâmbim când ne amintim ce profețea, prin decembrie 2019 în prag de Crăciun, fostul ministru Predoiu despre un viitor mandat luuung, chiar foarte luuung, de 1+4+4 ani la Justiție, respectiv la ANP!😂 Se cam duseră toate pe repede înainte!

Să revenim la candidații noștri! Chiar 5! Actuali sau foști directori aflați la vârsta maturității depline și cu experiență aș spune! Lor li se adaugă o mai veche cunoștință, trecătoare prin ale concursurilor țepe!

Cu speranța că ministrul Stelian Ion va alege bine și obiectiv, să le urăm succes tuturor!  Oricare va fi câștigătorul, va avea în față o provocare imensă, iar timpul nu-i va fi, deloc, aliat!

Cimiliturile zilei pot suna astfel:

Unu-i arădean și-i doctor / Nu ne vindecă Covid-ul / Dar, vaccinuri fără chin / Veți găsi doar la Hal…!

Și cu zâmbet de ficioară / Vine și-o olteancă, dară / Fostă One(a) în Pelendava / Cu talent de Tricodava!

Următoru-i bănățean / Dar, cu suflet de tulcean / Plecat dintr-o comunitate mică / Vine-n București… Georgică!

Iar, apoi, mai spre sfârșit / Chibzuit la cheltuit / Intră-n horă fără chin / Și jupânul Cătălin!

Nu se lasă mai prejos / Și punctează inimos, domnul Geo Spy-frumos / Vrea să lase Prevenirea / Pentru a-și căuta menirea!

Notă: orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare!

2 gânduri despre „5 candidați !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: