Directorul general și adjuncții săi

ISTORIA INCHISORILOR DIN ROMANIA, STUDIU COMPARATIV, LEGI SI OBICEIURI, EDITIA  I, DE GR. I. DIANU,  BUCURESTI 1900

Poate că unii dintre dumneavoastră, curioși din fire, și-ar dori să cunoască cu ce se ocupă directorul general și adjuncții săi!

Nu mă voi apuca acum să trec în revistă atribuțiunile și competențele înscrise în fișele de post aparținând actualilor diriguitori ai sistemului penitenciar și ne vom întoarce cu mai bine de 150 de ani în urmă ca să aflăm detalii istorice mai puțin știute de către polițiștii de penitenciare de azi!

Vorbeam, acum ceva vreme, într-un alt articol despre prima lege de organizare a sistemului penitenciar românesc și făceam, de asemenea, trimitere la câțiva cercetători români care, acum mai bine de o sută de ani, au avut har și aplecare spre cele specifice zonei penitenciare.

Unul dintre acești cercetători a fost și profesorul Grigore I. Dianu care publică în anul 1900 o primă ediție a lucrării ”Istoria închisorilor din România. Studiu comparativ – Legi și obiceiuri”. În fotografia ce însoțește prezentul articol putem vedea imaginea copertei ediției a-III-a apărută în 1901!

Regăsim în lucrare aspecte relevante despre organizarea sistemului penitenciar românesc și atribuțiunile șefiilor!

Astfel, aflăm că la sfârșitul secolului 19 ”toate închisorile erau puse sub autoritatea directă a Ministerului de Interne, cu o administraţie centrală specială, având ca şef un Director general.

Personalul administraţiei centrale se compunea din: un director general, un sub-director, un şef al contabilităţii, un şef al biroului corespondenţei şi personalului, un şef al biroului statistic, un verificator al biroului de material, un arhivar şi un registrator.

Directorul general avea misiunea de a aplica dispoziţiile legii, de a imprima uniformitatea în dezvoltarea sistemului prevăzut de lege, de a veghea şi a forma personalul serviciului închisorilor şi de a asigura aplicarea pedepselor potrivit sentinţelor pronunţate. El este învestit cu toată autoritatea pentru a dispune, cu consimţământul ministrului, modificările şi îmbunătăţirile cerute de aplicarea sistemului penitenciar, precum şi de a propune bugetul anual, de a alege personalul închisorilor şi de a cere destituirea funcţionarilor.

Sub-directorul era şeful cancelariei: el primea hârtiile oficiale şi le dădea cursul legal. El semna hârtiile în locul directorului general şi le contrasemna pe cele subscrise în numele ministrului. Sub-directorul veghea la îndeplinirea îndatoririlor fiecărui funcţionar şi înlocuia Directorul general când acesta lipsea.

Ceilalţi funcţionari aveau atribuţii anume prevăzute potrivit cu specificul muncii birourilor lor, atribuţii ce erau fixate de Regulamentul general al penitenciarelor centrale şi de ordonanţele şi instrucţiunile Directorului general.

Cât de simplu pare astăzi! Nu au trecut decât 150 de ani!

Prin grija unui bătrân anticar bucureștean am reușit achiziționarea acestei lucrări și, tare mi-aș dori ca la un moment dat, să o pot dona unui muzeu dedicat sistemului penitenciar și oamenilor care l-au slujit!

Dar, în nebunia iscată în aceste zile și care tinde, mai degrabă, spre satisfacerea nevoilor cuprinse în etajele inferioare ale piramidei lui Maslow, când zilnic vorbim doar de bani, bugete, salarii, sporuri și pensii, e greu de crezut că avem puterea să înfăptuim un asemenea spațiu al trecutului și, de ce nu, al viitorului. Pentru că, nu-i așa, pe ce să ne clădim viitorul dacă trecutul l-am dat uitării!

S-auzim de bine!

Un gând despre „Directorul general și adjuncții săi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: