Pretudindeni în lume, ziua de 1 aprile este, îndeobște, cunoscută ca ”Ziua Păcălelilor”! Se spune că cine nu face o farsă cuiva astăzi va fi, chiar el, păcălit tot restul anului!
Ziua Păcălelilor a apărut în Franța, în secolul al XVI-lea, odată cu renunțarea la Calendarul Iulian și trecerea la Calendarul Gregorian (n.a. numele „gregorian” vine de la Papa Grigore al XIII-lea, astronomii Bisericii Calolice constataseră că în Calendarul Iulian se acumulase o întârziere semnificativă de cca 10 zile, din cauza unei erori de calcul), care a mutat Anul Nou de la 1 aprilie la 1 ianuarie.
Dată fiind calitatea rudimentară a comunicațiilor din acele vremuri, vestea modificării calendarului nu a ajuns la cunoștința tuturor, astfel că, cei care continuau să sărbătorească Anul Nou de 1 aprilie deveneau automat ″păcăliții de 1 aprilie″.
În Franța această zi este numită Poisson d’Avril, adică “peștele de aprilie”, cu referire la un pește tânăr, ușor de capturat. Francezii obișnuiesc să-și păcălească prietenii lipindu-le pe spate un pește de hârtie. În momentul în care cineva descoperă farsa, acesta trebuie să strige “Poisson d’Avril!”.
Pentru că astăzi, 1 aprilie, este Ziua Păcălelilor, cum vom percepe oare, publicarea rezultatelor oficiale ale concursului pentru funcția de director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor?
Și dacă tot nu s-a grăbit cu oficializarea rezultatelor, poate nu ar strica ca Ministerul Justiției să evite publicarea acestora tocmai de 1 aprilie pentru a nu crea impresia unei păcăleli generale la adresa sistemului penitenciar!
Cine știe, poate vom evita astfel, după cum spune tradiția, să rămânem păcăliți până la sfârșitul anului!
S-auzim de bine și să nu credem, bineînțeles, în coincidențe!