Concursul s-a încheiat! De acum începe partea cea mai dificilă pentru cel care, după expirarea perioadei de contestații și a obținerii autorizării de acces la informații clasificate conform cerințelor postului, va fi ”înscăunat” la sediul din Ghiculeasa 47!
În ciuda apreciabilelor eforturi depuse de către actualul ad-interim, Ioana Morar, situația pe care o va găsi noul DG nu este deloc una roz! Ba, pesimist din fire fiind, aș cataloga-o drept una alarmantă!
În ultimii doi ani, ANP-ului i-au fost ”cârmaci” 4 directori generali, cu toții împuterniciți și asta, nu neapărat din vina lor! Din acești ultimi 2 ani, o mare bucată de timp (cca 1 an și 3 luni) a fost acoperită de ”evul mediu ungurean” cu rezultatele pe care le cunoaștem cu toții!
Hai, să trecem în revistă câteva aspecte ce pot creiona situația existentă:
- Resursa umană insuficientă – de la 13.000 de angajați în sistemul penitenciar la nivelul anului 2018, înregistram sub 12.000 la început de 2021;
- Investiții neconcretizate – marile obiective de infrastructură penitenciară de la Berceni și Unguriu au cam bătut pasul pe loc. Investiția ”Sediu ANP” – începută în 2018 a fost prost manageriată și, astfel, s-a ajuns ca la începutul anului 2021 contractul de execuție să înceteze fără ca lucrarea să fi fost finalizată (va urma, bineînțeles, inevitabilul demers în justiție)!
- Tergiversarea fără sfârșit a clarificării unor aspecte solicitate de către personal referitoare la salarizare (ex. plata sporurilor pe timpul concediului de odihnă; neimplementarea aspectelor rezultate din Decizia nr. 51 a ICCJ publicată în ianuarie 2020 etc)!
- Propuneri de împuternicire ”la comandă” pentru persoane pensionabile și care, astfel, după cele câteva luni necesare ”pigmentării netului salarial” și-au luat tălpășița fără să fi produs ceva remarcabil în unitățile/structurile în care au fost cocoțați! Majoritatea unităților se confruntă la acest moment cu mari probleme în sectoarele de ”strictă specializare”(ec-financiar, achiziții, juridic etc)!
- Nefinalizarea operaționalizării unor structuri din cadrul ANP vitale pentru dezvoltarea infrastructurii penitenciare (ex. Unitatea de Implementare a Proiectelor pentru infrastructura penitenciară)!
- Propuneri de demitere sau demiterea, după caz, intempestivă a unor directori și adjuncți ai acestora (în multe cazuri, deja, instanțele de judecată au sancționat aceste practici neconforme legislației)!
- ”Pitulirea în ceața” groasă a pandemiei cu speranța accederii la un iluzoriu grad de chestor în detrimentul unor acțiuni curajoase menite să soluționeze problematica recurentă din sistemul penitenciar!
Sunt doar câteva exemple pe care majoritatea dintre noi le avem la îndemână pentru a caracteriza moștenirea ungureană, dar aceste exemple pot constitui, totodată, provocări pe care noul director general le va înfrunta încă din primele zile de mandat! Și peste toate planează presiunea îndeplinirii angajamentelor asumate de către România cu privire la problematica CEDO (să nu uităm că în luna iunie 2021 trebuie comunicat noul raport de progres)!
S-auzim de bine!
PS : pe surse aflăm că niciunul dintre candidații respinși nu intenționează să depună contestație cu privire la rezultatele concursului!
Spre sfarsitul mandatului sau, într-o împrejurare contextuala, am avut niste discutii, face to face, cu Ungur(edit admin), ocazie cu care mi-am dat seama ca acest om este foarte razbunator, chiar daca a trecut destul timp incat sa crezi ca a uitat ceea ce l-a suparat. A distrus multe destine in sistem……duca-seee!!
ApreciazăApreciază
Tataia Ungur(edit admin) nu era răzbunător, lipsa testosteronului încerca să o compenseze vorbind și el gros. A vrut sa arate ca este și el cineva și-n mintea aia lui de c(edit admin) chiar s-a crezut cineva. Pe mine m-a indignat patetismul cu care și-a luat rămas bun. La ultima videoconferinta, se impiedica in lacrimi 😁. Doar el știe adevăratul motiv al acestora. Ma îndoiesc ca i părea rău de faptul ca a rămas în mentalul colectiv drept racheta lui Dum(edit admin.) In fine…. un mare bo(edit admin).
ApreciazăApreciază
Ungur(edit admin), un ilustru nimeni!
ApreciazăApreciază