Repere istorice

Puțini dintre cei care lucrează astăzi în sistemul penitenciar cunosc evoluțiile istorice prin care instituția penitenciară și truditorii săi au trecut de-a lungul timpului!

Mi-am propus ca astăzi să punctez câteva repere relevante, zic eu, din această evoluție instituțională și, astfel, să o facem mai bine cunoscută.

Fără a avea pretenția de a acoperi perfect acest traseu istoric, dat fiind faptul, că, cel puțin, până la apariția Regulamentelor Organice(1831-1834) izvoarele documentare sunt destul de sărăcăcioase în a ne dezvălui informații concrete, voi încerca să punctez principalele puncte de referință așa cu rezultă ele din datele cercetate.

  • 1831 prin Regulamentul Organic în Moldova au apărut primele prevederi legislative moderne cu privire la organizarea executării pedepselor cu închisoarea(se stabilea printre altele că ”stăpânirea va avea priveghere ca închisorile să fie nu numai sigure, ci şi curate, întrucât sănătatea celor închişi trebuie să nu fie afectată în niciun fel, iar hrana acestora, îmbrăcămintea, luminarea şi lemnele de foc se vor cumpăra din suma hotărâtă pentru acestea”);
  • 1831 apare Vornicia temnițelor ”străbunica” actualei Administrații Naționale a Penitenciarelor;
  • 1834 se introduce și în Țara Românească Regulamentul Organic care conținea prevederi similare celui instituit în 1831 astfel, în art. 360 dispunea că „Stăpânirea va avea grijă ca închisorile să fi nu numai sigure, ci şi curate, astfel încât sănătatea celor incluşi să nu se vatăme nicicum, hrana acestora. îmbrăcămintea şi lemnele de foc se vor cumpăra din
    suma hotărâtă spre aceasta la capătul finansului”;
  • 1856 se înființează Administrația temnițelor care funcționează sub această titulatură până în anul 1862 când va fi reorganizată de către Al. I. Cuza;
  • 1862 a fost aprobat Regulamentul pentru organizarea închisorilor din România;
  • 1874 a fost elaborată Legea închisorilor(01 februarie 1874). Apare cu această ocazie Direcția Generală a Închisorilor(sub autoritatea Ministerului de Interne);
  • 1874 apare Regulamentul asupra regimului închisorilor care a introdus în cadrul instituțiilor penitenciare regimul de detenţie „auburnian”.Regulamentul prevedea ca elemente ale acţiunii de îndreptare socială ”folosirea la muncă fără excepţie, proporţional cu etatea, puterea şi sexul fiecăruia, învăţarea unei meserii, lectura cărţilor religioase şi învăţatul, cititul după abecedar”. Deși, moderne pentru acele timpuri, aceste prevederi au rămas neaplicate, în mare parte, din cauza restricțiilor bugetare;
  • 1927 se înființează Corpul Gardienilor din închisori. Acestia se bucurau de un statut special, bine remunerat în raport cu restul funcționarilor din Aparatul de Stat și aveau menirea de a asigura paza închisorilor;
  • 1930 intră în vigoare Legea penitenciarelor şi instituţiilor de prevenţie (n.a. adoptată în iulie 1929. Legea instituie sistemul britanic progresiv de executare a pedepselor( n.a. structurat în trei faze respectiv, izolarea individuală, faza de ţinere în comun pe timpul zilei şi izolare noaptea și colonia de muncă (în care condamnaţii munceau în comun şi erau cazaţi, pe timpul nopţii, în dormitoare comune);
  • 1930 – începând cu 01 ianuarie, Direcția Generală a Închisorilor se reorganizează devenind Direcția Generală a Penitenciarelor(fiind trecută începând cu această dată la Ministerul Justiției) și păstrându-și această titulatură până în 2004;
  • 1938 apare Regulamentul asupra regimului de executare a pedepselor, catalogat drept una dintre cele mai evoluate reglementări europene în materia dreptului execuțional-penal;
  • 1952 se adoptă Regulamentul pentru aplicarea regimului penitenciar prin care legislația execuțional-penală adoptă modelul sovietic de organizare a instituțiilor penitenciare;
  • 1952 prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1554 s-a aprobat înființarea coloniilor de muncă, a domiciliului obligatoriu și a batalioanelor de muncă;
  • 1955 intră în vigoare Regulamentul privind primirea, deţinerea, paza şi regimul deţinuţilor, aprobat prin ordinul ministrului de interne – legislație cu puternice accente de sorginte sovietică specifică vremurilor politice prin care trecea România la acea dată;
  • 1962 prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 4045/1962 se aprobă Regulamentul privind aplicarea regimului de executare în locurile de deţinere prin care se ”relaxează” puțin, în ton cu noua politică de deschidere spre Occident a României, regimul penitenciar aplicat condamnaților;
  • 1969 este adoptată la 18 noiembrie Legea nr.23 privind executarea pedepselor, precum și a Regulamentului de aplicare al acesteia. Legea nr. 23/1969 a rămas în vigoare până la sfârșitul anului 2006;
  • 2004 apare Legea nr.293 privind funcționarii publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor și rămasă în vigoare până în august 2019;
  • 2004 se înființează prin H.G. nr. 1849/2006 Administrația Națională a Penitenciarelor prin reorganizarea Direcției Generale a Penitenciarelor;
  • 2006 este adoptată Legea nr.275 privind executarea pedepselor privative de libertate. Aceasta a fost prima legislație postdecembristă prin care sistemul penitenciar s-a rupt de trecutul comunist(n.a. o lege care reprezenta, în fapt, o compilație de texte preluate din legislația altor state europene și care a creat mari dificultăți pe parcursul aplicării sale);

Nu am să insist cu date despre legislația adoptată după anul 2006, aceasta fiind relativ cunoscută cititorilor noștri și ușor de găsit.

Oricare dintre dumneavoastră, cititorii, puteți participa la îmbogățirea acestor repere legislative și, astfel, să contribuim cu toții la creionarea cât mai exactă a parcursului instituției în care ne desfășurăm ori ne-am desfășurat activitatea de-a lungul carierei profesionale.

S-auzim de bine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: