Craiova sub control

După cum anunțam în articolul din 20 aprilie a.c., o delegație a Comitetului pentru Prevenirea Torturii(CPT) a început vizitele de monitorizare în penitenciarele românești.

Pe surse aflăm că, în data de 14.05.2021, în jurul orei 09,00, la sediul Penitenciarului Craiova a sosit delegația CPT, formată din 5 membri și 3 translatori. 

După o scurtă întâlnire de prezentare a echipei și a obiectivelor vizate, discuțiile s-au concentrat pe aspecte deja cunoscute referitoare la supraaglomerare, activitatea în pandemie, categorii de deținuți custodiate, executarea măsurii izolării, incidente, deținuții cu afecțiuni psihice etc.

Au solicitat, după câte se pare și o schiță(!!!) a penitenciarului și diverse statistici cu privire la persoanele private de libertate.

Delegația CPT ar fi menționat că dorește să viziteze unitatea și în zilele de sâmbătă(15.05) și duminică(16.05) urmând ca în cursul zile de luni să finalizeze activitatea de verificare.

În cursul zilei de astăzi(n.a. vineri, 14.05.2021) câțiva dintre membrii delegației împreună cu un translator s-au deplasat la Cabinetul medical, pentru a purta discuții cu medicii unității. 

Ulterior, o parte a delegației a intrat în Sectorul de deținere, iar un membru al acesteia împreună cu un translator au rămas în spațiul special amenajat, pentru a studia documente (ex. au solicitat registrul de evidență aplicare mijloace de imobilizare, registrul de evidență a sancțiunilor disciplinare și dosarele de incidente).           

Delegația a fost însoțită în Sectorul de deținere, de către șeful Serviciului Regim penitenciar, vizitând spațiile detenționale(ex. spațiile destinate deținutelor, camerele pentru regimul de maximă siguranță, au efectuat chiar și măsurători și fotografii ale acestor spații etc.)

De asemenea, au discutat cu persoanele private de libertate(din categoria ”tineri”) în condiții de confidențialitate și, din nou, au măsurat curtea de plimbare pentru tineri!

Tot pe surse, aflăm că, în permanență au consultat schița penitenciarului solicitând șefului Serviciului Regim penitenciar să le indice, pe schiță, locul unde se află!

Au stat de vorbă cu deținuții folosiți la activitățile de curățenie și au întrebat personalul de serviciu cu privire dotările de care dispun(ex. spray cu piper și body-cam)!

De asemenea, identic cu ce s-a întâmplat la vizitele din anii trecuți, membrii delegației ar fi solicitat date și informații cu privire la:

  • descrierea penitenciarului și principalele provocări;
  • de cum sunt împărțite persoanele private de libertate pe secțiile de deținere (dacă există secție de arestați preventiv,  psihici, tineri, condamnați pe viață etc.);
  • desfășurarea programului la Cabinetul medical;
  • personal aflat în serviciu;
  • ce se întâmplă în week-end cu activitățile din programul zilnic;
  • dacă exista o cameră specială pentru aplicarea sancțiunilor cu izolarea;
  • dacă există cameră de protecție și cum se folosește;
  • despre existența unor evenimente deosebite/negative(decese, incendii, evadări);
  • care au fost măsurile determinate de pandemie;
  • când și cum au fost restricționate drepturile deținuților custodiați și când au fost ridicate aceste restricții;
  • despre cum poate o persoană privată de libertate fără bani să-și sune familia;
  • activitățile lucrative;
  • gradul de ocupare a statului de funcții;
  • dacă se găsesc droguri la percheziție(seringi în mod special);
  • despre existența unor toxiinfecții alimentare sau situații epidemice;
  • cum se procedează când un deținut spune că a fost lovit(ce face medicul/administrația penitenciarului);
  • dacă există un registru pentru comunicările la Parchet ori pentru cazurile de imobilizare sau pentru plângerile formulate de către deținuți.

La finalul zilei de vineri (14 mai) nu au fost prezentate concluzii, dar se pare că, membrii delegației, au apreciat cooperarea și deschiderea personalului unității, starea de curățenie și celeritatea cu care le-au fost puse la dispoziție datele și informațiile solicitate.

Deci, nimic deosebit până acum!

Este, însă extrem de important, să fim deschiși și să furnizăm informațiile necesare membrilor delegației CPT.

Vom vedea la finalizarea vizitelor care vor fi concluziile și cum vor fi percepute progresele înregistrate la nivelul sistemului penitenciar.

S-auzim de bine!

Notă: datele și informațiile de mai sus au fost obținute pe surse, astfel încât, veridicitatea lor nu a putut fi, în totalitate, verificată! Prezentul articol încearcă să furnizeze câteva idei menite să ajute în pregătirea unei, eventuale, vizite în oricare unitate penitenciară și, de asemenea, să promoveze deschiderea și cooperarea cu delegația CPT!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: