Avem legea

Prin Decretul nr. 626/17.05.2021 Președintele României a promulgat Legea nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale(n.a. așa-zisele ”brățări electronice”)!

Imediat după publicarea în Monitorul Oficial, după mai bine de un deceniu de încercări legislative, ANP-ul va dispune, în sfârșit, de cadrul normativ necesar implementării SIME (n.a. ansamblu integrat de sisteme informatice dedicate, aplicații, echipamente și rețele de comunicații și tehnologia informației, precum și de dispozitive electronice de supraveghere, destinat monitorizării electronice în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale).

Deci, mult visata monitorizare electronică la distanță a deținuților începe să capete concretețe.

Bineînțeles, nu din a doua zi după publicarea în Monitorul Oficial vom dispune și de posibilitățile tehnice necesare! Va urma o lungă perioadă de discuții interinstituționale(IGPR-ANP-STS) pentru stabilirea parametrilor tehnici necesari și a altor detalii de operare.

SIME va integra o serie de subsisteme informatice, repectiv:

  • SICS – sistemul informatic de creare a semnalărilor;
  • SIGA – sistemul informatic de generare a alertelor.

Dispozitivele electronice de supraveghere vor administrate și operate de către IGPR respectiv, ANP!

Administrația Națională a Penitenciarelor va avea următoarele sarcini și competențe:

  • dezvoltă și gestionează propriul SICS;
  • dezvoltă soluțiile informatice pentru integrarea componentelor SIME;
  • asigură infrastructura hardware și software aferentă SICS;
  • asigură infrastructura hardware și software de bază aferentă SIGA;
  • asigură dispozitivele electronice de supraveghere;
  • operează SIME, în condițiile prezentei legi.

Cum multe dintre aceste atribuțiuni și sarcini depășesc posibilitățile tehnice reale ale ANP, este de așteptat să urmeze o serie de achiziții publice pentru asigurarea acestor capabilități atât de necesare operaționalizării SIME. Aviz ”șacalilor informatici” cu ”abonament” permanent la banii contribuabililor români care se vor arunca să prindă asemenea contracte bănoase!

Să sperăm că, totuși, nu va fi necesar un alt deceniu pentru a da efectivitate acestui cadru legal!

De asemenea, să nu uităm de necesitatea finanțării corespunzătoare a acestor proceduri de implementare! Costurile nu vor fi deloc mici!

Ca o posibilă soluție de finanțare a implementării SIME, aș recomanda modificarea rapidă prin OUG a Legii nr.374/2013 (ref. la blocarea semnalului GSM), în sensul de a se creea baza legală pentru utilizarea celor aproape 50 mil. de lei( primiți de la ANCOM ) și care zac, de mulți ani, necheltuiți în bugetul ANP!

S-auzim de bine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: