Anunțam într-un articol anterior că problema așa-zisei împuterniciri prin decizia de zi pe unitate a fost tranșată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul unui recurs în interesul legii promovat de către Curtea de Apel Alba Iulia! Pentru cei doritori să aprofundeze subiectul, iată că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 10 iunie 2021, a fost publicată Decizia nr. 6/2021 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia ce formează obiectul Dosarului nr. 108/1/2021
1. Obiectul recursului în interesul legii
Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită prin sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia cu soluționarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: Aplicarea dispozițiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv dacă decizia de zi pe unitate prin care un ofițer este desemnat să îndeplinească atribuții suplimentare specifice funcției de conducere constituie o împuternicire pe funcție, similară celei prevăzute de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004.
2. Practica instanţelor de judecată
Autorul sesizării a arătat că, în practica judiciară, s-au conturat două orientări jurisprudențiale cu privire la problema de drept aflată în divergență.
A) În cadrul primei orientări jurisprudențiale s-a apreciat că drepturile salariale menționate la art. 55 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 293/2004 pot fi acordate numai în cazul existenței unei împuterniciri emise cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 4 și art. 5 lit. m) din anexa la Ordinul ministrului justiției nr. 1.662/C/2011.
În fundamentarea primei orientări jurisprudențiale s-a arătat că numai împuternicirea emisă în temeiul Legii nr. 293/2004 constituie actul administrativ care poate modifica raportul de serviciu al funcționarului public cu statut special; decizia de zi pe unitate nu produce acest efect, fiind un instrument de lucru cu caracter de urgență, care are ca unic scop asigurarea continuității în activitate, nefiind o numire temporară în funcție și neavând drept consecință modificarea raportului de muncă. Astfel, instituția împuternicirii reglementată prin Legea nr. 293/2004 reprezintă o normă specială, fiind de strictă interpretare și aplicare.
Ca atare, exercitarea în fapt a atribuțiilor specifice altei funcții, în baza deciziei de zi pe unitate, nu determină acordarea drepturilor salariale menționate la art. 55 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 293/2004, deoarece acordarea drepturilor salariale are ca temei nu doar prestarea efectivă a activității, ci și îndeplinirea condițiilor de numire în funcție.
Chiar dacă se poate reține că, prin emiterea deciziei de zi pe unitate, s-au depășit scopul și rațiunea instituirii acestui procedeu acordat conducătorului instituției publice și că, prin exercitarea în fapt pentru o perioadă îndelungată a unor atribuții pentru care legea prevede un nivel superior de salarizare, ofițerul nu a fost compensat corespunzător pentru funcția exercitată, argumentul analogiei nu este permis în cazul drepturilor salariale acordate personalului plătit din fonduri publice, întrucât niciun drept salarial nu poate fi acordat decât în baza unei prevederi legale exprese (principiul legalității).
Prin urmare, drepturile salariale au întotdeauna un fundament legal nemijlocit ori mijlocit de adoptarea unor acte administrative cu caracter normativ sau individual pentru care legea prevede criteriile și condițiile de acordare.
Au mai fost invocate ca argumente faptul că funcționarul public putea cere emiterea împuternicirii prevăzute de lege, putea refuza executarea deciziei pe zi de unitate în condițiile legii, putea contesta această decizie sau putea cere acordarea drepturilor salariale considerate a fi cuvenite de la acel moment.
În sensul primei orientări jurisprudențiale au fost anexate sesizării următoarele hotărâri judecătorești definitive:
– Decizia civilă nr. 2.062 din 8 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 16.424/3/2016;
– Decizia civilă nr. 1.266 din 13 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 3.055/3/2018;
– Decizia civilă nr. 1.634 din 3 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.214/98/2017;
– Decizia civilă nr. 439 din 4 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.315/108/2018;
– Decizia nr. 1.332/2019 din 27 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 96/95/2017**;
– Decizia civilă nr. 282/CA din 27 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 3.368/118/2018;
– Decizia civilă nr. 675/2020 din 24 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția a III-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 3.419/117/2018.
B) În cadrul celei de-a doua orientări jurisprudențiale s-a apreciat că, prin efectele pe care le produce în sfera obligațiilor de serviciu, decizia de zi pe unitate reprezintă un act administrativ care modifică raportul de serviciu al ofițerului.
În fundamentarea celei de-a doua orientări jurisprudențiale s-a apreciat că, prin impunerea în sarcina ofițerului a obligației de a îndeplini atribuțiile specifice unei funcții de conducere, operează o modificare a raportului de serviciu printr-o modalitate echivalentă împuternicirii în funcțiile de conducere reglementate de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004, de natură a impune un tratament juridic similar.
Astfel, în condițiile în care a intervenit o modificare în fapt a raportului de serviciu ce presupunea acordarea unor drepturi salariale suplimentare, acestea trebuie recunoscute și plătite ofițerului, chiar dacă modificarea a operat în temeiul unei decizii de zi emise de directorul unității. Lipsa unei împuterniciri pe o funcție de conducere nu poate justifica nerecunoașterea unor drepturi salariale prevăzute de lege.
Împrejurarea că actul prin care o persoană este desemnată să exercite atribuțiile specifice unei funcții de conducere nu poartă denumirea de împuternicire ori că actul respectiv a fost emis de o persoană care nu are competența de a împuternici nu este imputabilă funcționarului public, lipsind culpa acestuia din urmă.
Astfel, prezintă relevanță manifestarea de voință reală a emitentului deciziei de zi pe unitate, ce rezultă din termenii utilizați în cuprinsul acesteia, de a împuternici un funcționar public cu statut special pentru a îndeplini atribuțiile specifice unei funcții de conducere, durata de îndeplinire a acestor atribuții, care, în fapt, a depășit durata unor situații excepționale, producând efectul unei veritabile împuterniciri în fapt.
S-a mai reținut că nu prezintă relevanță împrejurarea că funcționarul nu a refuzat executarea deciziei zilnice pe unitate, iar în alte decizii s-a reținut că, oricum, funcționarul era obligat să ducă la îndeplinire această decizie.
De asemenea, s-a mai invocat faptul că, în conformitate cu art. 30 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, salarizarea trebuie coroborată cu sarcinile îndeplinite, iar prin această modalitate de desemnare a înlocuitorilor se eludează dispozițiile legale privitoare la acordarea drepturilor salariale cuvenite funcției de nivel superior; faptul că persoanele în cauză au fost plătite și cu sporul de 50% prevăzut de art. 2 alin. (1) și art. 3 din Ordinul ministrului justiției nr. 820/C/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea majorării pentru lucrări de excepție sau misiuni speciale funcționarilor publici cu statut special și personalului civil din sistemul administrației penitenciare (Ordinul ministrului justiției nr. 820/C/2015), pe perioada executării deciziilor zilnice pe unitate, nu poate conduce la stingerea dreptului de a solicita diferența aferentă funcției de conducere îndeplinite în fapt.
În plus, nu ar fi permisă crearea unei situații discriminatorii între salarizarea unui funcționar public care îndeplinește atribuțiile unei funcții de conducere în baza deciziei de zi pe unitate, emisă de directorul penitenciarului, și salarizarea funcționarului public care îndeplinește aceleași atribuții, în baza deciziei directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
În sensul celei de-a doua orientări jurisprudențiale au fost anexate sesizării următoarele hotărâri judecătorești definitive:
– Decizia nr. 5.578 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 39.052/3/2015;
– Decizia nr. 552/2017 din 23 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 948/113/2016;
– Decizia nr. 2.544/R din 7 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 22.186/3/2017;
– Decizia nr. 154/2019 din 7 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 358/108/2018;
– Decizia nr. 680/2019 din 19 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.046/101/2018;
– Decizia nr. 850/2019 din 2 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 5.530/95/2017*;
– Decizia nr. 854/2019 din 2 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.715/101/2018;
– Decizia nr. 1.396/2019 din 5 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.392/101/2018;
– Decizia nr. 748/R din 20 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 4.139/102/2017;
– Decizia nr. 114/2020 din 20 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.035/113/2019;
– Decizia nr. 261/2020 din 21 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.259/113/2019;
– Decizia nr. 410/R din 23 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.887/102/2019;
– Decizia nr. 562/CA/2020 din 23 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 216/111/2019;
– Decizia civilă nr. 669/CA din 24 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 3.369/118/2018;
– Decizia nr. 627/R/2020 din 7 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 957/62/2017.
3. Opinia procurorului general al PÎCCJ
Procurorul general a apreciat că a doua orientare jurisprudențială este în litera și spiritul legii.
4. Soluţia ÎCCJ
Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului în interesul legii, pronunţând următoarea soluţie:
„Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia și, în consecință, stabilește că:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, decizia de zi pe unitate prin care un ofițer este desemnat să îndeplinească atribuții suplimentare specifice funcției de conducere nu constituie o împuternicire pe funcție, similară celei prevăzute de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 aprilie 2021.”
Chiar dacă RIL-ul de mai sus a fost dat în baza prevederilor Legii nr. 293/2004, abrogat în august 2019, raționamentul juridic subzista, fără îndoială, și în contextul Legii nr. 145/2019!
S-auzim de bine!
penitenciarepesurse.com 