40

Concursurile pentru ocuparea celor 32 de posturi de directori în unitățile penitenciare nu au creat prea mare emulație printre ofițerii sistemului penitenciar, astfel că, după data limită de înscriere conform anunțului publicat, abia s-au putut număra vreo 40 de candidați!

Nu ar mira pe nimeni dacă, după parcurgerea probelor de concurs, vor rămâne posturi neocupate, mai ales că, nu în puține cazuri, regăsim o serie de candidați cu o îndoielnică calitate managerială!

De altfel, funcția de director a devenit, din păcate, una deloc atractivă în rândul ofițerilor serioși și cu adevărate aptitudini de conducători! Multe explicații am putea găsi pentru această situație! Expunerea mediatică specifică, de altfel, unei asemenea funcții de top și presiunea deciziei manageriale nu pot explica întru-totul lipsa de apetență a ofițerilor de a candida pentru un post de director!

O explicație mai plauzibilă ar putea rezulta din analiza nivelului de salarizare al acestei funcții, de primă responsabilitate, în raport cu funcțiile de directori adjuncți sau, chiar cu cele de șefi de serviciu, în unele cazuri! Putem observa cu ușurință că, sunt preferate posturi de nivel 2 și 3 în locul poziției numărul 1! La aceeași vechime în serviciu și grad profesional diferențele salariale dintre directorul unității și adjuncții săi sunt nesemnificative prin raportare la responsabilitatea și publicitatea funcției.

Pe de altă parte, identificăm printre candidați și ”personaje mânate în luptă” doar de frustrările/neîmplinirile profesionale acumulate în timp și a căror dorință prostească de răzbunare va împieta cu siguranță bunul mers al activităților viitoare.

Vrem, nu vrem, schimbările pe scena politică atrag de multe ori replieri ori concentrări de forțe care, măcar tangențial, perturbă, în ciuda sforăitoarelor declarații publice, calitatea selecției concurenților.

Comisiile de concurs sunt formate, la rândul lor, din oameni! Mai buni sau mai răi, subiectivi ori nu, având propriile percepții asupra acestui segment de activitate numit generic ”sistem penitenciar” și ale căror capacități de selecție sunt, de multe ori, influențate de opinii și viziuni care au puțin de a face cu o evaluare responsabilă a candidaților.

La fel cum de multe alte ori, capacitatea managerială a candidatului este evaluată de persoane care niciodată nu au condus un grup de oameni sau care, niciodată, nu au fost puși să ia decizii ,,în limită de timp” ori sub o puternică presiune psihică! De aici începe, de altfel, primul pas pe calea eșecului profesional pentru candidatul declarat admis! Eșecul selecției candidatului atrage ,,la pachet” un eșec instituțional, ale cărui dure efecte vor fi resimțite de zeci și sute de angajați!

Am cunoscut de-a lungul timpului, zeci de oameni cu o excelentă pregătire profesională, dar care în situații limită clacau cu o ușurință dezarmantă. Pur și simplu, nu puteau articula o comandă de care atârna reușita sau eșecul unei acțiuni! Cum la fel, am văzut, mulți alți ”viteji în liniștite ape” care ”preferau” confortul unui intempestiv concediul medical atunci când situația operativă reclama decizii cu un puternic impact instituțional!

Se mai plâng mulți de rata mică a promovabilității testării psihologice! Auzim tot mai des de colegi care ”fac meditații” pentru a-și crește șansele de a străbate cu succes ”furcile caudine” ale ”psihologicului”! Pe alocuri, unii chiar reușesc să înșele vigilența psihologului! Totuși, lăsând la o parte nesfârșitele discuții purtate, de ani și ani, pe tema testărilor psihologice, aveți încredere în psihologii noștri! Ei sunt primul filtru instituțional care încearcă să ne asigure că profilul celui declarat admis se pliază cât mai exact pe profilul postului pentru care candidează!

Dincolo de unele abilități înnăscute, aptitudinile manageriale se antrenează! Se antrenează nu înainte de concurs, ci în anii de experiență dobândită prin muncă și evoluție, treaptă cu treaptă, în cariera profesională. Prin șlefuirea caracterului și a psihicului în nenumăratele ”confruntări” cu ”răii” custodiați ori cu responsabilitatea deciziei!

Dacă stăm puțin și ne gândim, de multe ori ”adevăratul director de unitate” este omul pe care colegii și subordonații îl recunosc chiar și în lipsa actului administrativ al numirii formale!

S-auzim de bine și de candidați buni!