Consiliul JAI

Problematica îmbunătățirii condițiilor de detenție s-a aflat din nou pe agenda miniștrilor de justiție din cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne al Uniunii Europene.

În lipsa unui titular la Justiție, România a fost reprezentată la prima parte a lucrărilor Consiliului Justiție și Afaceri Interne(JAI) de către Secretarul de stat Mihai Pașca(n.a arădean de fel), numit acum vreo 6 luni de către Premierul Câțu la Ministerul Justiției.

Reuniunea s-a desfășurat sub auspiciile Președinției Sloveniei a Consiliului Uniunii Europene, la Luxemburg, în 7 octombrie. Este a doua reuniune în format fizic a miniștrilor justiției din UE de la declanșarea pandemiei COVID.

Miniștrii justiției din țările UE au avut o dezbatere pe tema standardelor minime referitoare la condițiile de detenție, din perspectiva consolidării încrederii reciproce între statele membre. Discuțiile au vizat și identificarea de inițiative viitoare la nivelul UE, care ar putea contribui la îmbunătățirea condițiilor din spațiile de detenție sau ar consolida utilizarea măsurilor alternative detenției.

În intervenția din partea României, secretarul de stat Mihai Pașca a subliniat necesitatea unei abordări europene a temei condițiilor de detenție și a arestării preventive, inclusiv prin oportunități de finanțare, în vederea îmbunătățirii acestora, în circumstanțele în care supraaglomerarea penitenciarelor reprezintă un aspect sensibil pentru multe state membre, inclusiv România.

De asemenea, Pașca a arătat necesitatea îmbunătățirii infrastructurii sanitare din penitenciare și a pregătirii personalului medical pentru acordarea de asistență persoanelor private de libertate (conform comunicatului oficial).

Mda, ce să zic!!! Aceeași vrăjeală ieftină și limbaj de lemn! Cinstiți să fim, nici nu prea ar avea ce să prezinte la o manieră concretă!

Chiar, mă întreb cât de aprofundat cunoaște dl. Pașca problematica pusă în discuție! Încă nu a reușit să învețe denumirea ”in extenso” a ANP-ului și, deja, prorocește cu privire la soluțiile necesare sistemului penitenciar! Niiiii, mă! Că bine le mai zicea Pătraru de la PrimaTv!

Poate îi amintește careva că, de vreo 2 anișori, se cam bate pasul pe loc în privința infrastructurii penitenciare! De altfel, vom vedea în curând raportul Comitetului de miniștri al Consiliului Europei și ne vom lămuri mai bine cu toții!

S-auzim de bine!

8 gânduri despre „Consiliul JAI

  1. Încă o evadare de la Giurgiu…oare cat mai trebuie acoperite aceste probleme la Giurgiu?!? Nu este demis încă directorul ?!??

    Apreciază

    1. Să nu ne grăbim! Nu sunt adeptul măsurilor luate la repezeală! I-a găsit cineva vreo vina? Poate vom afla că a fost o neglijență din partea escortei și atunci?! Valoarea unui director mai e dată și de suma valorii personalului din subordine!

      Apreciază

  2. Un specialist că dvs ar fi bun de profesor la Academia de Poliție. In momentul de față studenții de la specialitatea penitenciare duc lipsa de specialiști la această materie! Nu credeți că ar fi ok că la academie sa predea specialiști?

    Apreciază

    1. Eu știu că sunt colegi din ANP și/sau din unitățile teritoriale care merg periodic pentru a preda diverse teme studenților de la A.I. Cuza! Nici eu nu le știu pe toate! Și cum realitățile penitenciare sunt într-o continuă schimbare și adaptare, să le dăm credit și întâietate acelor colegi care, acum, sunt în linia întâi și au ”pulsul zilei”!

      Apreciază

      1. Desfășurarea interviului in fata comisiei de concurs, pe ce sa punem accentul la învățat. Și o mare Pb cu redactarea subiectelor la proba scrisă….la fiecare concurs sunt subiecte de sinteza unde se pune accent pe memorie. Chiar nu sunt specialiști în sistem care sa facă spete!?! Va mulțumesc!

        Apreciază

      2. Într-adevăr, cam așa stau lucrurile din păcate! Regăsim prin Comisiile de interviu mulți examinatori fără abilitățile necesare selectării unor candidați pe specificul postului scos la concurs! Pe de altă parte, pentru elaborarea unor spețe trebuie multă acuratețe pt a elimina interpretările diferite care vor da peste cap baremul de corectare și vor conduce la o serie de contestări!

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: