Plafonări salariale

Ministerul Finanțelor Publice a pus în dezbatere publică textul ordonanței de urgență prin care veniturile salariale vor fi „înghețate” la nivelul lunii decembrie 2021!

După cum anunțam, încă de acum 2 zile, speranțele bugetarilor sunt năruite de situația precară a bugetului de stat și, astfel, vor fi prorogate toate acele prevederi legale care ar fi condus la creșteri salariale semnificative! De remarcat sunt două excepții, domeniul Sănătății și cel al Învățământului! Acestea vor beneficia de o creștere salarială de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021!

De asemenea, munca suplimentară a polițiștilor de penitenciare va rămâne pe coordonatele legislative în vigoare pe parcursul anului 2021!

Astfel,

Art. I – (1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) și (4^1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/ indemnizațiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2021 în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”

(4) În anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2021, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”

(5) Prin derogare de la prevederile art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2022, valoarea lunară a indemnizației de hrană se menține la nivelul din anul 2021.

Art. II – (1) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2) – (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2022, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.

          (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în anul 2022, pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţişti, poliţiştii de penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislaţia aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază cuvenit(ă).

          (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în anul 2022 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situaţii de urgenţă, în personalizarea, emiterea şi evidenţa generală a documentelor de identitate şi a paşapoartelor simple, în emiterea şi evidenţa permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum şi de către polițiștii de penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plăteşte cu o majorare de 75% din solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenit(ă), proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.

          (4) Plata majorării prevăzute la alin. (3) se efectuează astfel încât să se încadreze în limita de 3% din suma soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, la nivelul ordonatorului principal de credite.

          (5) Prin excepție de la prevederile alin. (4), în cazul polițiștilor de  penitenciare, limita de 3% se stabileşte la nivelul bugetului centralizat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

          (6) În situaţia prevăzută la alin. (3), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru se poate plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic, în scris, fără a se depăşi 180 de ore anual. În cazuri cu totul deosebite, munca suplimentară se poate efectua şi peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite şi cu acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii, precum şi cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate.

          (7) Condiţiile de stabilire a majorării prevăzute la alin. (3) și cele de încadrare în limitele stabilite la alin. (4) și (5), precum şi activităţile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut pentru care se acordă acest drept se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.

          (8) Dispoziţiile alin. (3) – (7) nu aduc atingere prevederilor alin. (2), care se aplică în mod corespunzător.

An de an se întâmplă la fel! Am ajuns să cunoaștem pe de rost textul acestor ordonanțe de urgență! Indiferent de guvern, indiferent de politicieni… Aceeași Mărie, doar pălăria se schimbă!

Deocamdată, este vorba doar de un proiect legislativ publicat de către Ministerul Finanțelor! Foarte probabil, vom avea modificări și ajustări ale acestui text pus în dezbatere publică!

S-auzim de bine!

Ultima oră: Șeful PSD, Marcel Ciolacu, promite soluționarea revendicărilor polițiștilor referitoare la creșterile salariale!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: