Specialistul de clasă – previziuni din trecut

Mă tot apostrofează de vreo 3-4 zile un mai vechi ”amic” cu privire la faptul că nu scriu nimic despre majorările aduse la salariul polițiștilor de penitenciare prin acordarea titlului de specialist de clasă!

Nu vreau să fac o polemică în spațiul public cu individul în cauză! Totuși, țin să-i reamintesc că, pe 01 martie 2021, am scris un articol în care am anticipat situația în care s-a ajuns astăzi(vezi https://wordpress.com/post/penitenciarepesurse.com/2319 ).

Am arătat în articolul ”Un proiect făcut cu schepsis – scurt comentariu” publicat la 01 martie 2021 că : ”Acest lucru ar fi posibil dacă, printr-o astfel de abordare și interpretare a legislației incidente, această cotă din majorarea pentru titlul de specialist de clasă poate fi văzută ca un ”drept restant” rămas neacordat de la 01.01.2019, respectiv 01.01.2020!  Aici ar fi tot schepsis-ul proiectului de ordin! Ar putea să însemne, spre exemplu, că pentru titlul de specialist clasa a-II-a, din 5%(prevăzut) s-ar putea recupera în acest an 2,5%(1,75% din 2019 + 1,75% din 2020)? Foarte probabil!”

Asta în vremea în care unii, de tipul piticului gornist – acel Gigel Frone al sindicalismului penitenciarist, amețeau cotizanții cu tot felul prostii cu privire la plata acestei majorări salariale creând, astfel, așteptări nejustificate în rândul unei părți a personalului.

Unde suntem astăzi cu plata acestui drept? Păi, chiar la 3,75%( specialist cls. I), 2,5%(specialist cls. II), respectiv 1,25%( specialist cls.III)!

Un sincer bravo celor care au ”meșterit” la momentul respectiv acel proiect de ordin și care s-au zbătut pe parcursul anului trecut pentru acceptarea unei asemenea interpretări! Cum-necum, mult-puțin, e foarte bine că vor intra niște bănuți în buzunarul polițiștilor de penitenciare și, pe ”praful” asta, sunt bineveniți!

S-auzim de bine!

6 gânduri despre „Specialistul de clasă – previziuni din trecut

  1. Off topic…Dupa obținerea in instanta a sporurilor pe perioada concediilor de odihna, ar trebui recalculate și majorările de 50% acordate pentru perioada din trimestru în care fpss s-a aflat in CO?

    Apreciază

    1. În principiu, da! Ar fi ceva șanse de a obține pe cale judecătorească acest drept! Depinde foarte mult cum va fi dus procesul civil deschis, pe ce considerente, cu ce argumentație juridică și, nu în ultimul rând, cât de ”deschisă la minte” este instanța de judecată! Pe de altă parte, pe aceste considerente ar putea obține recunoașterea dreptului doar cei pensionați după 01.01.2019( dată de la care s-a dat prima transă prevăzută de Legea nr.153/2017). Destul de complicat, totuși, iar beneficiile financiare finale care ar putea fi obținute ar fi unele destul de modeste!

      Apreciază

      1. Bună ziua
        O singură remarcă, salariile au fost majorate începând cu data de 01.01.2018
        In rest este ok ce spuneți cu privire la pensiile ce pot fi recalculate, bineînțeles după decizia instanței de judecată, deoarece Normele de aplicare ale legii salarizării personalului din sistemul penitenciar au fost aprobate prin OMJ tot în anul 2018.
        Sănătate și succes tuturor…la acțiuni civile în justiție

        Apreciază

      2. Salariile în sistemul penitenciar au fost majorate conform Legii nr.153/2017 la 01.01.2019(25%), respectiv 01.01.2020(25%)! În primul an de aplicare a Legii nr 153 am fost săriți! Au beneficiat atunci medicii și magistrații! Nu, nu este o greșeală!

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: