Atribuire contestată

Pe când unii dintre noi țopăiam în jurul bradului și ne pregăteam să ne luăm adio de la 2021, Administrația Națională a Penitenciarelor(ANP) programa în 31 decembrie semnarea contractului de atribuire a proiectării tehnice pentru viitorul penitenciar cu 1.000 de locuri de la Berceni!

Stupoare, însă! Contractul nu poate fi semnat!

Deși, ANP-ul stabilise încă din data de 20.12.2021 un câștigător(n.a. Expert Project Team SRL – lider de asociere), iată că, la momentul în care se punea cerneală în stilouri pentru oficializarea atribuirii contractului, ofertantul clasat pe locul doi(n.a. ELECTROPROIECT S.A.) transmite o notificare prin care somează autoritatea contractantă să nu semneze deoarece a formulat o contestație cu privire la maniera în care a fost efectuată evaluarea ofertelor și s-au acordat punctajele de departajare.

Acum trebuie așteptată decizia Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor(CNSC) și, funcție de aceasta, urmează ca ANP-ul să hotărască ce e de facut în continuare!

Nu putem decât spera că evaluarea ofertelor depuse în cadrul licitației derulate pentru atribuirea contractului de proiectare a noului penitenciar a fost una fără de cusur și, astfel, CNSC-ul, nu va ”întoarce” decizia comisiei de evaluare!

Totuși, trebuie să arătăm că punctul nevralgic al evaluării efectuate de către comisia de licitație a ANP-ului îl constituie fundamentarea prețului ofertat de către firma clasată pe locul întâi.

Între noi fie vorba, Agenția Națională a Achizițiilor Publice a atras anterior atenția ANP-ului cu privire la fundamentarea ofertei financiare dând un aviz condiționat. Plecând de la acest amănunt, am ceva dubii că această contestație va fi respinsă și că nu se va ajunge la anularea procesului verbal de atribuire prin care ofertantul EXPERT PROJECT TEAM SRL a fost clasat pe primul loc.

Sunt în joc peste 13,5 milioane de lei ceea ce ne face să credem că va fi o luptă foarte grea, de durată și cu multe consecințe!

Notă: CNSC-ul este un organism independent cu activitate administrativ – jurisdicţională, ale cărui organizare şi funcţionare sunt reglementate de Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, respectiv de Hotărârea Guvernului nr. 1037/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor. C.N.S.C. este competent să soluţioneze contestaţiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor prin complete specializate. Instituţia are în componenţă 11 completuri de soluţionare a contestaţiilor, fiecare fiind format din trei membri, dintre care unul are calitatea de preşedinte. Pentru buna funcţionare a completurilor de soluţionare a contestaţiilor în cadrul fiecãruia dintre acestea mai sunt repartizaţi câte un consilier economic, un consilier juridic și un consilier tehnic.

Timp pierdut și stres suplimentar! Asta în condițiile în care presiunea supraaglomerării carcerale riscă să strivească sistemul penitenciar! Numărul deținuților custodiați a sărit, deja, de 23.000 și semne concrete de rezolvare a acestei probleme în viitorul imediat nu se întrezăresc!

S-auzim de bine și de un deznodământ fericit în această procedură de contestare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: