Rate și chirii ”a la Cluj”

Așa cum ne-am obișnuit de câțiva ani, Curtea de Apel Cluj rămâne o deschizătoare de drumuri în ceea ce privește drepturile legitime ale funcționarilor publici.

Cu puțin timp în urmă, Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat într-o speță extrem de interesantă din zona drepturilor conferite de către Legea nr. 145/2019 polițiștilor de penitenciare.

Pe rolul acestei instanțe a intrat judecarea cauzei în contencios administrativ şi fiscal privind recursul declarat de recurentul SINDICATUL PRO VERITAS BAIA MARE, împotriva Sentinţei civile nr. 342 din 16.03.2021 pronunţată în dosarul nr. 1798/100/2020 de către Tribunalului Maramureş, cauza având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici statutari – compensare chirie (Dosar nr. 1798/100/2020).

Anterior, prin Sentinţa civilă nr. 342 din 16.03.2021 pronunţată în dosarul nr. 1798/100/2020 al Tribunalului Maramureş, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul SINDICATUL PRO VERITAS BAIA MARE pentru membrii săi de sindicat cu privirea la neacordarea de către conducerea Penitenciarului Baia Mare a compensaţiei lunare a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuinţe!

Patru polițiști de penitenciare, membrii de sindicat, au formulat cereri însoţite de documentele stabilite la art. 19 al Ordinului Ministerului Justiţiei nr.482/C/2020, cereri pe care le-au adresat unităţii in care activează, respectiv Penitenciarului Baia Mare. Aceștia au solicitat plata compensaţiei lunare a chiriei pentru plata ratei pentru o perioada ulterioara depunerii cererilor după intrarea in vigoare a Legii nr. 145/2019. Penitenciarul Baia Mare a respins toate cele 4 cereri.

În apărarea sa, Penitenciarul Baia Mare a formulat întâmpinare, solicitând respingerea
recursului promovat în cauză şi menţinerea sentinţei civile recurate, ”deoarece actul normativ nu poate fi aplicat retroactiv unei situaţii care nu există în prezent”.

Curtea de Apel în analiza sa a constatat că ”dispoziţiile legale care consacră dreptul poliţiştilor de penitenciare de a beneficia de acordarea compensaţiei pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuinţe nu stabilesc o condiţie referitoare la data/momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare”, astfel cum a reţinut prima instanţă.

Contrar celor reţinute de către Tribunalul Maramureș, Curtea de Apel apreciază că ”art. 111 alin.9 din Legea nr. 145/2019 a fost adoptat în vederea concretizării măsurii de sprijin reglementate de art. 109 din aceeaşi lege (reglementată anterior prin art. 38 din Legea 293/2004). În speţă, reclamanţilor le-au fost respinse de către pârâtul Penitenciarul Baia Mare cererile de acordare a compensaţiei pentru motivul că reclamanţii au încheiat contractele de vânzare-cumpărare anterior intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019 (2 august 2019). Aşadar, conform susţinerilor pârâtului, atât timp cât la intrarea în vigoare a art. 111 din Legea nr. 145/2019 reclamanţii deţineau locuinţa cumpărată prin creditul cu privire la care solicită sprijin, aceştia nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege întrucât acest articol prevede condiţia ca solicitantul sau soţul său să nu deţină în proprietate nicio locuinţă, fiind invocat art. 25 din OMJ nr.482/C/2020.”

Referitor la condiţia de a nu deţine o locuinţă, Curtea apreciază că ”aceasta nu se poate referi tocmai la aceea pentru cumpărarea căreia persoana în cauză achită ratele creditului pentru care se solicită sprijinul. Astfel, prin ipoteză, în toate situaţiile în care se aplică art. 111 din Legea nr. 145/2019, în momentul în care se acordă sprijinul persoana în cauză deţine o locuinţă, respectiv locuinţa cumpărată prin creditul în vederea căruia se solicită sprijinul. Aceasta deoarece în mod normal, încă de la momentul contractării unui credit imobiliar în vederea achiziţionării, proprietatea asupra imobilului se transferă debitorului din contractul de credit concomitent cu acordarea acestuia şi încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Prin urmare, nu poate fi primit argumentul conform căruia interdicţia de a avea în proprietate o locuinţă se referă tocmai la cea cumpărată prin creditul raportat la care se solicită sprijinul. O astfel de interpretare ar conduce la concluzia că prevederile art. 111 din Lege ar fi imposibil de aplicat, deoarece persoanele vizate ar deţine în proprietate o locuinţă respectiv pe cea în vederea cumpărării căreia au contractat creditul. Or, legea trebuie interpretată în sensul în care produce efecte.
Pârâtul a susţinut că reclamanţii nu îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 111 din Legea nr.
145/2019, respectiv art. 25 din OMJ nr. 482/C/2020, întrucât acestea se referă la persoanele care contractează un credit, iar reclamanţii deja a contractat un credit.
Curtea reţine însă că nici art. 111 din Lege şi nici art. 25 din Ordinul menţionat nu stipulează faptul că se aplică doar persoanelor care contractează un credit ulterior intrării în vigoare a normei. Curtea apreciază că menţiunea „contractează” este una generală, relevantă fiind stabilirea condiţiei de contractare a unui credit şi nu timpul verbului utilizat. Mai mult, instanţa de recurs apreciată că în realitate textul art. 25 din ordin vizează în realitate momentul de la care se poate acorda beneficiu, respectiv cel al depunerii cererii, dacă la acel moment solicitantul îndeplinea condiţiile.
În realitate, nici legea şi nici ordinul nu stabilesc faptul că în fapt contractul de vânzare-cumpărare se impune a fi încheiat după intrarea în vigoare a acestor prevederi. Scopul legii a fost acela de a acorda funcţionarului public cu statut special un sprijin la dobândirea în proprietate a unei locuinţe în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, astfel încât singura condiţie pe care instanţa o reţine ca drivând în mod logic din scopul legii (fondul acesteia) constă în contractarea creditului în vederea dobândiri în proprietate a unui imobil după data numirii în funcţie.”

Curtea de Apel Cluj precizează în judecata sa că relevant este faptul ca la momentul achiziționării locuinței, reclamanții să fi avut deja calitatea de funcționar public cu statut special. De altfel, din acest motiv recursul a fost admis doar în parte(n.a. unul dintre reclamanți nu avea calitatea de funcționar public cu statut special la data achiziționării locuinței pentru care solicita decontarea ratei creditului imobiliar).

Astfel, Curtea de Apel Cluj a casat în parte soluția primei instanțe, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantul SINDICATUL PRO VERITAS BAIA MARE şi, rejudecând, a obligat pârâtul Penitenciarul Baia Mare să plătească pentru trei dintre cei patru membri de sindicat(n.a. adică cei care aveau calitatea de funcționari publici la momentul achiziționării locuinței prin credit imobiliar) compensaţia lunară a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/ imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe sau a unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinţei începând cu data depunerii cererii şi documentaţiei aferente în acest sens de către fiecare din cei trei membri de sindicat menţionaţi.

O speță foarte interesantă care poate pune capăt multor discuții și divergențe care s-au născut în sistemul penitenciar cu privire la aceste deconturi pentru locuințele achiziționate înainte de 02.08.2019!

Încă o dată spun că, iată, Curtea de Apel Cluj cu mult curaj și înțelepciune juridică dă tonul și face lumină, deschizând calea și mintea pentru foarte mulți polițiști de penitenciare aflați în situații similare celei analizate și care, astfel, vor avea posibilitatea de valorificare a acestui drept conferit de Legea nr. 145/2019!

S-auzim de bine!