Greu la deal cu boii mici

La 10 august 2021, Administrația Națională a Penitenciarelor(ANP), lansa procedura de concurs pentru ocuparea unui număr de 32 de posturi de director de penitenciare.

Prea mare înghesuială la înscriere nu a fost și, după cum am văzut, nici calitatea participanților nu s-a ridicat la nivelul căutat.

”S-au tot dat unii și alții cu fundul de pământ” acuzând lipsa de obiectivitate a testării psihologice și procentul redus de promovabilitate din această etapă preliminară a concursului.

Conform rezultatelor finale ale verficării dosarelor de concurs constatăm că din cei 43 de candidați înscriși au promovat examinarea psihologică doar 25 dintre ei! Imediat, după cum cei respinși erau ”afiliați” la structuri ori interese sindicale, s-a trecut la atacul deschis, la baionetă asupra Serviciului Psihologia Personalului. Au fost acuzați psihologii, au fost blamate bateriile de teste aplicate și s-au lansat tot felul de teorii conspiraționiste.

Puțini au fost cei care și-au pus, însă, și ceva întrebări cu privire la nivelul profesional și al cumulului de abilități pe care-l reclamă o funcție de director al unui penitenciar. Sunt de acord că în orice examinare/evaluare există, fără îndoială, o marjă de eroare în aprecierea candidatului.

Totuși, rata relativ mică de promovabilitate a testării psihologice ține, definitoriu aș zice, de calitatea materialului uman și, cel puțin, din acest motiv nu trebuie coborât standardul de evaluare doar de dragul de a avea cât mai mulți candidați admiși. Până la urmă vorbim de funcții de top management și un nivel profesional înalt al ocupantului unei asemenea funcții va determina, în ultimă instanță, un management de calitate în instituția pe care o va conduce ulterior.

Trebuie făcut mai mult și, bineînțeles, din vreme pentru crearea, selecția și pregătirea eficientă a unei rezerve de personal pentru aceste funcții critice din sistemul penitenciar.

Poate că trebuie să amendăm actualul cadru legislativ, astfel încât, participarea la un concurs de top management să fie condiționată și de parcurgerea, în prealabil, a unor module de pregătire specifică! Mulți dintre actualii ori viitorii directori de penitenciare nu pot acoperi corespunzător anumite zone de competență din activitatea unității pe care o conduc sau pe care o vor conduce(ex. unii nu acoperă zona economico-ad-tivă, alții zona operativă ș.a.m.d.) și, astfel, rolul de integrator al directorului între diferitele compartimente/sectoare e greu de implementat în realitate și cu consecințe considerabile.

S-auzim de bine și de pace la graniță!

2 gânduri despre „Greu la deal cu boii mici

  1. Ii tot luați apărarea acestui serviciu care are altă realitate despre pușcării…am simțit pe pielea mea că sunt pe lângă.. in prezent este in derulare un proces…cu dovezi clare de abuz în serviciu și alte infracțiuni. Rămâne de văzut dacă aveți dreptate.

    Apreciază

    1. Nu iau apărarea nimănui și, cu siguranță, la Serviciul Psihologia Personalului sunt destule lucruri care trebuie îmbunătățite! Dar, de-a lungul timpului și eu am susținut în cadrul diferitelor concursuri aceste testări psihologice și nu am observat aspecte care să-mi creeze îndoieli. Totuși, dacă dvs ați identificat abuzuri, e foarte bine că v-ați adresat instituțiilor competente să lămurească situația! Promit să postez aici rezultatul acestor verificări, în măsura în care mi le veți pune la dispoziție!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: