Recenta întâlnire din 27 aprilie a ministrului Predoiu cu directorii unităților penitenciare merită o cât de mică analiză! Mai ales că declarațiile ministrului preluate și în comunicatul oficial dat ulterior publicității, dau impresia că sistemul penitenciar românesc este foarte aproape să-și rezolve toate problemele recurente.
”Vă felicit pentru că suntem la zi cu obiectivele Planului de creștere a capacității de cazare și a îmbunătățirilor de detenție 2020 – 2025” spunea ministrul Predoiu directorilor de penitenciare în debutul întâlnirii, afirmându-și, de asemenea, bucuria să constate că ”acest plan este îndeplinit la zi”, afirmație care, probabil, a născut sughițuri(bine interiorizate🤧) în rândul directorilor buni cunoscători ai situației din teren. Dumnezeu știe, ce înseamnă pentru ministrul Predoiu ”îndeplinit la zi”!
Iar cu noianul ăsta de felicitări poate ne va lămuri cumva ministrul. Mai ales că situația din penitenciarele țării, măcar în privința investițiilor în infrastructură este extrem de grea și complicată, deopotrivă.
Putem înțelege că felicitările adresate ar putea avea, mai degrabă, un rol mobilizator și de încurajare, totuși, rigoarea vorbelor oficiale ar trebui să fie la ea acasă în Ministerul Justiției. Dar, cum neîmplinirile și întârzierile acumulate pe zona de infrastructură penitenciară pot fi decontate, în ultimă instanță, chiar și la nivel ministerial, dă bine pentru presă și auditorii mai puțin avizați, să ne felicităm între noi!
Să nu cunoască, oare, ministrul Predoiu realitatea din sistemul pe care-l coordonează direct?
Să nu cunoască faptul că deficitul de locuri de cazare a crescut într-un singur an, de la 3.489 la 4.319 de locuri la finalul anului 2021? Aproape dublu față de anul 2019(n.a. -2301)! Și că acest lucru ne aduce în situația de a ”lupta” cu o țintă aflată într-o permanentă mișcare, mai ceva ca MCV-ul?
Să nu observe că în cursul anului 2021, în penitenciare au intrat 11.880 persoane private de libertate nou depuse, iar 10.046 de persoane private de libertate au ieșit din sistemul penitenciar înregistrându-se, astfel, o diferență de 1.834 deținuți, a căror custodie a trebuit să fie asigurată în aceleași spații?!
Să nu știe ministrul Predoiu că după abrogarea recursului compensatoriu, reforma promisă în decembrie 2019 nu s-a mai întâmplat? Și că nu s-a pus nimic solid, legislativ și administrativ, în locul recursului compensatoriu?
De altfel, Planul României de soluționare a problemelor sistemice din închisori, prezentat și asumat în fața Europei, cu mici excepții bate pasul pe loc în hățișul birocratic și legislativ specific românesc! Aceste defazări instituționale pot fi ușor observate, chiar și în documentele oficiale de progres ale Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei și în cele ale Comitetului pentru Prevenirea Torturii(CPT), dincolo de limbajul diplomatic uzitat.
Pentru următoarii 3 ani, conform celor asumate instituțional, din perspectiva rezolvării problemei cazării, în sistemul penitenciar ar trebui să fie date în folosință, conform etapizării, următoarele:
- 445 noi locuri de cazare și 85 locuri modernizate (pentru anul 2022);
- 1.035 noi locuri de cazare și 363 locuri modernizate (pentru anul 2023);
- 2.859 noi locuri de cazare și 180 locuri modernizate (pentru anul 2024);
Perspectiva de îndeplinire a acestor indicatori în următoarii 3 ani este, însă sumbră, mai ales dacă ne gândim la stadiul în care se află aceste investiții, dar și la contextul economic actual.
De altfel, cu excepția investițiilor ”Complex corecțional – Penitenciar Baia Mare (420 noi locuri de cazare) – în cadrul Proiectului Correctional și ”Penitenciar Craiova –Secţia exterioară Işalniţa (80 noi locuri de cazare) – în cadrul Proiectului 4NORM-ality, aflate în faza de derulare a achiziției pentru lucrările de execuție, toate celelalte investiții din infrastructura sistemului penitenciar se regăsesc în faze care, realist vorbind, nu pot aduce concretețe pe zona de creștere a numărului de locuri de cazare în următorii 3 ani. Dar, se vor gasi, nu-i așa, țapi ispășitori la momentul potrivit, mai ales că ministru Predoiu a afirmat la aceeași întâlnire cu directorii de penitenciare că ”voi insista permanent pentru realizarea lui întocmai, responsabilizând conducerea ANP”.
Mai observa ministrul nostru în cadrul întâlnirii că ”sistemul românesc a progresat în ultimii ani și nu este mai prejos decât alte sisteme din Europa”! Perfect adevărat, dar acest lucru s-a produs, în principal, datorită oamenilor din sistemul penitenciar și numai într-o măsură neglijabilă, aș spune, vremelnicilor miniștrii!
Însă, doar timpul ne va da sau nu confirmarea ministeriabilelor vorbe!
S-auzim de bine!
Articol mai mult decât realist,însă bugetul ăla adevărat, e fals și îndatorat peste măsură, așa că aspectele explicate mai sus vor rămâne „teoretic”,că în mai toate cazurile un deziderat,o altă conferință pierdută printre altele multe în acest context geostrategic .Și cam atât……
ApreciazăApreciază