Pensiile militare în viziunea Comisiei Europene

Comisarii | Comisia Europeană

Temerile pe care le-am avut și despre care am scris încă de la aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență încep să se adeverească.

Mai mulți necitiți și urechiști de felul lor mi-au reproșat că nu am dreptate în privința a ceea ce am scris în ultima perioadă despre pensiile militare și cerințele cuprinse în PNRR.

Bine ar fi fost să nu am dreptate! Chiar, deloc! Iată, însă, că vine și punctul de vedere oficial al Comisiei Europene pe tema cuprinderii pensiilor militare în, deja, celebrul procent de 9,4% din PIB.

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii prezintă punctul de vedere oficial privind încadrarea pensiilor militare în categoria așa-ziselor pensii speciale care vor fi supuse reformelor specificate în PNRR.

Comisia Europeană, arată Vasilcoiu, precizează că ”pensiile speciale includ şi pensiile pentru forţele de securitate şi apărare (armată, poliţie) şi trebuie să fie şi ele acoperite de reformă”.

Cu alte cuvinte, ceea ce este menționat în PNRR pe tema reformării și reducerii cuantumului pensiilor speciale se va aplica, deopotrivă și pensiilor militare aflate în plată sau celor viitoare!

Ce elemente vor fi supuse reformei? Bineînțeles că vor fi modificate condițiile referitoare la vechimea în serviciu, modalitatea de calcul a pensiei și, implicit stabilirea unui plafon maximal al pensiei în plată, vârstă etc.

S-auzim de bine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: