Spectrul tăierilor salariale este tot mai accentuat pe zi ce trece!
În articolul de ieri furnizam câteva indicii care se întrezăresc cu privire la veniturile bugetarilor în 2021, dorindu-mi să nu am dreptate!
Joi am observat, însă, că economistul șef al BNR, Valentin Lazea a ieșit în presă cu câteva declarații de natură să ne pună serios pe gânduri, vorbind cu subiect și predicat despre tăierile bugetare din anul 2021!
Acesta vorbește de anumite soluții care să conducă la reducerea cheltuielilor cu aparatul bugetar și creșterea încasărilor! Printre acestea numărându-se reducerea cu 1/5 a salariilor(20%), limitarea încadrării posturilor vacante(la șapte ieșiri poți încadra o funcție), modificarea cotei unice de impozitare, eliminarea TVA-ului diferențiat și eliminarea exceptărilor de la plata taxelor și impozitelor(ex. situația informaticienilor și a constructorilor)!
Desigur, la acest moment aceste lucruri sunt doar enunțate, procedându-se la ,,încălzirea populației„ pentru ce va veni! În zilele următoare se vor găsi și numeroși politicieni de toate culorile care să respingă vehement aceste măsuri propuse de către BNR! Cu siguranță, însă, după momentul electoral din decembrie, se va intra în linie dreaptă și aceste măsuri vor fi puse pe tapet chiar de politicienii care acum le resping!
Am să redau, citând, spusele economistului șef al BNR, astfel încât, să avem imaginea exactă a ceea ce poate urma: „O soluţie ar putea fi, de exemplu, săptămâna de lucru de patru zile pentru bugetari, cu reducerea cu o cincime a salariului. Măcar aşa s-ar ajunge spre un cvasiechilibru între salariile bugetare şi salariile din mediul privat. Iarăşi, o soluţie ar fi din nou o intrare în sectorul bugetar la şapte ieşiri, cum s-a mai aplicat în trecut (…)”, a subliniat Lazea.
Lazea mai spune „… că din cota unică nu a mai rămas nimic şi să se revină măcar la principiile cotei unice pentru că nu este normal ca o parte mică din firme să plătească 16% impozit pe profit, iar imensa majoritate să plătească 1% din cifra de afaceri. Nu este corect ca TVA-ul să nu fie 19%, să fie 19%, 9% sau 5% sau zero(…), iar anumite categorii – constructori, informaticieni – să nu plătească anumite impozite„.
În aceste condiții este musai ca ANP-ul, măcar, să încadreze cât mai multe dintre posturile scoase la concurs în toamna acestui an pentru că riscurile pe care le întrezărim pentru 2021 sunt foarte, foarte mari!
S-auzim de bine!